Depresia postpartum

In primele saptamani dupa nastere, pe fondul unei perioade de adaptare la rolul de mama, al fluctuatiilor hormonale, uneori si al convalescentei dupa operatia de cezariana, majoritatea femeilor prezinta o labilitate psiho-emotionala, au perioade de tristete si lipsa de energie, insomnii. Faptul ca bebelusul nu are inca un program de somn stabil accentueaza oboseala mamei, trezirile repetate in timpul noptii determina stari de iritabilitate, anxietate – mama poate fi preocupata excesiv de siguranta si sanatatea copilasului. Aceste manifestari sunt considerate normale si de obicei dupa prima luna se remit.

Uneori insa, se poate instala o tulburare depresiva severa, mama devenind incapabila sa isi ingrijeasca copilul si avand nevoie de ajutor specializat. Depresia are mai multe sanse sa se instaleze atunci cand mama a avut deja un istoric psihiatric, cand are dificultati in relatia cu partenerul, sau a traversat recent evenimente negative de viata ori de instabilitate socio-economica. 50% din episoadele depresive majore “postpartum” incep de fapt anterior nasterii.

 

Cum se manifesta:

-dispozitie trista, iritabilitate

-absenta placerii pentru orice fel de activitati

-randamentul de lucru este mult diminuat, mama poate deveni incapabila sa se ocupe de copil, activitatile curente se pot dovedi imposibil de efectuat

-agitatie sau inhibitie psiho-motorie

-fatigabilitate, scaderea atentiei si a concentrarii

-sentimente de vinovatie legate de incapacitatea de a-si indeplini sarcinile zilnice

-uneori ideatie de sinucidere sau dorinta de a-i face rau copilului

Tratament:

-in primul rand va trebui gasit un ajutor care sa preia sarcinile mamei, inclusiv ingrijirea copilului; mama trebuie sa beneficieze de odihna, liniste, o alimentatie adecvata necesitatilor acesteia,  precum si de suportul familiei

-daca exista ideatie de suicid, de a face rau copilului ori simptome psihotice este obligatorie internarea

psihoterapie suportiva

tratament medicamentos psihiatric: antidepresive, anxiolitice, sedative, vitamine, antipsihotice daca exista halucinatii sau idei delirante. Medicul curant va discuta impreuna cu familia avantajele si dezavantajele continuarii alaptarii pe timpul tratamentului medicamentos.

Cu un tratament adecvat, depresia postpartum poate fi complet vindecabila.