Tulburari disociative

O persoana care se confrunta cu o trauma psiho-emotionala poate recurge in mod inconstient la o fuga sau evadare din realitatea dificil de acceptat. Aceasta detasare de realitate se numeste disociere. Ea apare in perioada imediat urmatoare traumei si se poate manifesta prin:

-incapacitatea de a-si aminti informatii personale esentiale, urmata uneori de parasirea domiciliului si crearea unei noi identitati

-senzatia de a-si privi din afara propria viata sau propriul corp

-dubla identitate sau identitate multipla etc.

 

Cauze:

Disocierea se dezvolta de obicei ca o reactie la evenimentul traumatizant, reprezentand un mecanism de aparare dezadaptativ care indeparteaza amintirile traumatizante de campul constiintei.

 

Factori de risc:

-traume: emotionale, fizice, abuz sexual, abuz prelungit in copilarie sau adolescenta, dezastre naturale, violenta/tortura, razboaie, rapire, moartea unei persoane apropiate

-anumite trasaturi de personalitate (persoana mai inclinata sa evite sau sa nege situatiile dificile)

-consumul de droguri recreationale

Considerata odata rara, s-a constatat ca disocierea este la fel de comuna ca anxietatea si depresia, dar este subdiagnosticata.

 

Simptome:

-dispozitie depresiva

-atacuri de panica

-tulburari de atentie si concentrare, goluri de memorie (amnezia anumitor perioade, evenimente, persoane), dificultati in amintirea informatiilor personale, flash-back-uri

-sentimente de posesiune sau perceptii ce pot fi confundate cu halucinatiile

-confuzia identitatii (nu mai stie cine este) sau alterarea identitatii (sentimentul ca actioneaza ca o persoana diferita)

-depersonalizare (sentimentul de detasare fata de propriul corp, ca si cind l-ar privi din exterior, fata de sine si de propriile emotii)

-derealizare (sentimentul absentei oricarei legaturi cu persoane sau locuri familiare, ca si cand acestea ar fi straine, perceperea distorsionata a oamenilor si obiectelor din jur).

Perioadele de stres pot sa inrautateasca simptomele.

 

Complicatii posibile:

-autovatamare sau mutilare

-ideatie si comportament suicidar

-abuz de alcool si substante

-tulburarea de stres post-traumatica

-tulburari de personalitate

-tulburari de somn (cosmaruri, insomnii, somnambulism)

-tulburari de alimentatie

 

1.Amnezia disociativa

Se refera la incapacitatea de a-si aminti informatii personale importante, asociata cu un stres coplesitor. Episodul de amnezie apare de obicei imediat dupa trauma si poate dura de la cateva minute, ore pana la luni sau ani de zile. Se sterg complet anumite informatii despre propria persoana, alte persoane sau evenimentul traumatizant; uneori se poate asocia fuga psihogena (plecarea departe de locul respectiv, cu asumarea unui nou domiciliu si unei noi identitati). Cand episodul ia sfarsit, persoana poate sa intre in depresie, are sentimente de rusine, culpabilitate pana la tentative de suicid.

 

2.Tulburarea de depersonalizare

Este caracterizată prin sentimentul individului de a fi detaşat de propriile procese mentale sau de propriul corp, ca si cum ar fi un observator din afara al propriei vieti. E asociata cu factori stresanti, aparand mai des in pericole amenintatoare de viata.

Simptomele includ senzatia persoanei ca este un observator din afara al propriilor ganduri, sentimente, al corpului sau, ca si cum ar pluti in aer.

Depersonalizarea se poate insoti si de simptome de derealizare care includ:

-senzatia de instrainare de mediul inconjurator- ca si cum ar trai un scenariu sau un vis

-modificari in perceptia obiectelor (distorsiuni ale distantei, marimii si formei acestora)

-distorsiuni in perceperea timpului (evenimente recente par de domeniul trecutului indepartat)

Episoadele de depersonalizare-derealizare pot dura ore, zile sau chiar luni. La unele persoane simptomele revin periodic, declansate de stres. Ele pot determina tulburari de atentie si concentrare cu afectarea activitatilor zilnice, probleme in relationarea cu cei din jur, anxietate sau depresie.

Tratament: medicamentos (antidepresive, anxiolitice) si psihoterapie.

 

3.Tulburarea de identitate disociativa

(Tulburarea de personalitate multipla)

Se caracterizează prin prezenţa a două sau mai multe identităţi sau personalitati distincte care iau pe rand controlul. Tulburarea se explica prin fragmentarea personalităţii datorita unor experiente coplesitoare pe parcursul perioadei de dezvoltare care au depasit capacitatea copilului de adaptare la acestea si unor interactiuni copil-ingrijitor anormale (neglijare, etc). Astfel rezulta un copil traumatizat care dezvolta comportamente personificate ce evolueaza in final catre personalitate multipla.

In aceasta tulburare exista cel putin doua personalitati distincte, bine diferentiate una de cealalta, fiecare cu caracteristicile sale. Fiecare identitate poate avea un nume unic si caracteristici personale, incusiv particularitati fizice diferite si chiar afectiuni medicale diferite. In mod tipic, aceste persoane au si amnezie disociativa si/sau fuga disociativa.

Informatii personale importante legate de una dintre personalitati pot sa nu fie cunoscute de cealalta, incapacitatea de a-si aminti astfel de informatii fiind unul dintre simptomele tulburarii. Unele personalitati par sa se cunoasca si sa interactioneze in cadrul unei lumi interioare.

 

Cauze:

-traume precoce in existenta persoanei

-dificultati de atasament

-atunci cand presiunea psiho-sociala este severa sau prelungita pot aparea perioade indelungate de fragmentare a realitatii.

 

Simptome:

-in timpul episodului are loc schimbarea identitatii, pierderea partiala/totala a contactului cu realitatea inconjuratoare sau dezorientarea si amnezia episodului de disociere

-indivizii afectati raporteaza uneori perceptia unor voci bizare, imposibil de controlat si care simte ca nu ii apartin

-alteori episodul este dominat de convulsii fara substrat epileptic sau de alte simptome conversive (simptome neurologice functionale, severe si inexplicabile- pseudoparalizii, pierderea unor functii senzoriale)

-70% dintre pacienti au prezentat la un moment dat tentative de suicid

Manifestarea tabloului clinic complet poate avea loc aproape la orice varsta.

 

Explicatii psihologice:

Disocierea poate fi vazuta ca o aparare impotriva unor realitati incomfortabile. Toate identitatile reprezinta incercari adaptative de a face fata problemelor cu care s-a confruntat pacientul.

 

Criterii de diagnostic:

A. Fragmentarea identitatii caracterizata prin doua stari de personalitate distincte insotite de perturbari ale afectului, comportamentului, constiintei, memoriei, perceptiei, cognitiei sau ale functionarii senzitivo-motorii

B. Lacune recurente in rememorarea evenimentelor cotidiene, a informatiilor personale importante sau a evenimentelor traumatice

C. Simptomele cauzeaza disconfort semnificativ socio-profesional.

D. Tulburarea nu face parte dintr-o practica religioasa sau culturala acceptata

E. Simptomele nu pot fi atribuite efectelor fiziologice directe ale unei substante (ex alcool) sau unei alte afectiuni medicale (ex crize epileptice complexe)

 

Tratament:

Psihoterapia este principala metoda terapeutica, in special hipnoza sau terapia cognitiv-comportamentala:

-pacientul trebuie vazut ca un adult intreg, cu identitati care isi impart responsabilitatea pentru viata zilnica si nu ca o colectie de persoane separate ce se afla in acelasi corp

-se va incerca obtinerea comunicarii si cooperarii intre identitatile pacientului, ajutandu-le sa fie constiente una de cealalta ca parti legitime ale aceleiasi persoane, sa negocieze si sa rezolve conflictele

-nici o identitate nu este mai reala sau mai importanta decat cealalta; toate identitatile trebuie armonizate intre ele

-sub hipnoza pot fi comentate amintirile traumatice, persoanele afectate avand de obicei un grad crescut de susceptiibilitate la hipnoza

 

Medicamentos: medicatia e secundara si se poate administra pentru insomnii, anxietate, tulburare de stres posttraumatic, simptome depresive.